Nr pagini: 368 (Ed. Corint – Lda Edge) An aparitie: 2017 Nota mea: 10/10 Secolul tehnologiei! Din ce în ce mai multe lucruri se rezolvă prin mediul online… de la interviuri, cumpărături și chiar întâlniri. Warcross este jocul care decuplează oamenii (de toate vârstele) de la viața monotonă și plictisitoare de zi cu zi. Jocul îți permite să călătoreșți oriunde în lume liber sau să fi jucător (în sensul că faci diferite misiuni astfel întrând în competiția de a fi unul dintre jucătorii surpriză la campionatul de Warcross – doar cei mai buni din lume au șansa de a participa). Un geniu care la 12 ani a creat un imperiu și este idolatrizat de milioane de jucători – Hideo Tanaka. Emika Chen… o vânătoare de recompense cu un trecut “nu prea frumos”, sparge deschiderea oficială a sezonului de Warcross. Fiind pe toate tabloidele încă din acea seară și telefonul sunând ne-ncetat, aceasta se culcă sperând că până dimineață totul să se termine și să dispară ca un vis. Acum o vor aresta și idolul ei va fi foarte furios… Aparent nu acesta este varianta povestirii; în loc să fie pedepsită, ea este invitată de însuși fondatorul jocului să spioneze jocurile de anul acesta. Am uitat oare să specific că acel vânător care reușește să scape de problemă primește 10 milioane de dolari?! Ce ți-ai putea dori mai mult decât să îți vezi idolul în carne și oase? Emika își traiește acel vis, dar puțin mai intens. Cei doi au o legătură mai ciudată și ajung să se îndrăgostească unul de celălalt. Participă la campionatul de Warcross nu doar ca un spion din umbră ci într-o echipă oficială unde ajunge să descopere unele secrete care ar fi trebuit să rămână ascunse. Domnișoara Chen a câștigat Jackpotul – cel puțin asta ar spune oricine. Reversul monedei este unul periculos în care ai de ales una din două tabere – ambele puternice, intimidante și extrem de periculoase. Mi-a plăcut modul în care a fost expusă povestea, perspectiva din care se povestește- un fel de autobiografie urmată de “Flash-backs”. Încheierea a fost foarte bine structurată, s-a lăsat o nișă pentru continuarea povestirii, iar cititorul va trebui să se armeze cu puțină răbdare pentru următorul bilet de călătorie în universul Warcross și Lumea Întunecată (să vedem cum își va juca Emika Chen cărțile).
0 Comments
Nr pagini: 352 (Ed. Corint - LedaEdge) An aparitie: 2017 Nota mea: 10/10 Cum crezi că te-ai descurca să fi un fugar care și-a înscenat propria moarte și a fost martor la nepăsarea mamei când a aflat vestea? Să ajungi să te dai drept un puști de 16-17 ani doar pentru a sta într-un centru de plasament câtva zile apoi să fugi, iar această schemă să îți meargă ceva timp? Toate acestea sunt povestite de către… un tip. Nu îi știm numele, nu îi știm vârsta ci doar anumite petice din trecutul său care totodată pot fi și minciuni. Tot acest plan a mers perfect până când a decis că el este Daniel Tate. Când băiețelul de 10 ani numit Daniel Tate dispare fără nici o urmă de pe străzile uneia dintre cele mai înstărite comunități o pată se instalează deasupra casei acestuia… Șase ani mai târziu pe străzile înzăpezite ale Vancouver-ului apare un băiat misterios. Nu vorbește, pare să fie traumatizat și evită să privească pe oricine fix în ochi. Părul odată de culoarea nisipului este acum închis la culoare, pistruii au dispărut, este traumatizat, dar este în viață. Familia este în al nouălea cer și fac toate demersurile pentru a-l duce pe mezinul familiei înapoi acasă. Scenariul de vis ar spune lumea, ba chiar un miracol, dar adevărul este unul crunt: acel copil nu este Daniel Tate. Acest “Dany” trăiește o viață lipsită de griji, foame sau frig; este înșelăciunea secolului să scapi ca fiind mezinul familiei Tate, apărat de oricine cât se poate de mult. Asta până într-o zi când Dany is dă seama că el nu este creierul acestei operațiuni ci altcineva. Secrete de familie, o posibilă crimă, oameni ce încearcă ca măcar odată în viață să facă ceva bine și să-și urmeze inima. O carte ce o vei citi extrem de rapid pentru că nu o vei putea lăsa din mâna până ce nu e gata! Suspans care a ținut până la final, iar cel mai mare secret a fost lăsat un mister pentru toată lumea. O carte care să mă prindă atât de bine în lumea ei nu am mai avut de ceva vreme! Merită să îi dați o șansă în viitorul apropiat pentru că nu veți fi dezamăgiți. Nr pagini: 304 (Ed. Corint – Leda Edge) An aparitie: 2017 Nota mea: 9/10 Caru este cel de care m-am atașat cel mai mult! Prin câtă suferință a trecut..de la a fi despărțit de mama Azei, ținut ascuns într-o colivie și lăsat să fie crezut mort până la a fi aproape ucis luptându-se pentru siguranța companionului pe care și l-a ales. Aza Rey Quel s-a întors înapoi la familia să pământeană, dar în altă piele. Jason este acum iubitul Azei, dar și supraveghetorul său. Toate merg cât se poate de bine până în momentul în care Aza este răpită împreună cu suflarea căreia i-a luat oportunitatea de a avea o viață adevărată. Nu este un lucru ușor să te împarți între două lumi, să trebuiască să fi o altă persoană și nu care cumva să aduci aminte de “cea veche”; ca membru de familie să-ți vezi copilul/sora “re-nviată” este un lucru pe care mulți oameni nu l-ar putea înțelege și să-l accepte. Să trăiești cu toate astea la o vârstă în care totul este imprevizibil, plus un sentiment de vinovăție pentru faptul că ai luat locul cuiva acum 16-17 ani și acea persoană (suflare) te urăște. Cu mama Azei evadată din Magonia, Jason ajuns în punctul unde tocmai a complicat situația din dorința de a-și ține prietena aproape de el și familie, iar agenții federali care în loc să facă pace doresc război și niște legături noi la care nimeni nu s-ar fi gândit. Sincer, Jason a stricat mult din poveste… în sensul în care datorită lui a fost pusă în pericol viața Azei, dar și a familiei acesteia. Gândurile, am putea spune că, au fost justificate, dar obsesia lui față de Aza a întrecut orice limită. În câteva scene am ajuns la concluzia că Jason a încercat să-i “taie aripile” Azei pentru a o putea ține lângă el. Poate iubirea adolescentină este ca un blestem… vă legați unul de celălalt, ajungeți la obsesie și nu vreți să îi dați drumul cu toate că “iubirea” asta vă consumă atât psihic cât și fizic… Poate este doar perioadă roz din viață în care dramatizăm (poate) cam tare. În orice caz povestea Azei a avut câte puțin din fiecare, iar la final a trebuit să aleagă după ce îi spune inima. Dacă renunță la Magonia în favoarea familiei pământene și a lui Jason sau invers va rămâne o surpriză pentru când veți citi povestea. Nr pagini: 304 (Ed. Corint – Leda Edge) An aparitie: 2016 Nota mea: 8/10 Un autor ce a dat frâu liber imaginației și a ajuns să descopere noi tărâmuri. Aza Ray Boyle suferă de o boală extrem de rară. Cât de rară va întrebați? Să vedem...dintre toți oamenii și dintre toate arhivele medicale privind descoperirea/tratarea unor boli rare, Aza este singura persoană de pe întreg mapamondul diagnosticată cu “Sindromul AZARAY”. Practic, este o boală care îți îngreunează respirația, vorbitul… traiul. În fiecare an, Aza primește un alt ultimatum până la vârstă de 17 ani când își va “părăsi” familia și unicul ei prieten din copilărie Jason Kervin. Jason este băiatul în costum de aligator; cel care a fost lângă Aza de când erau copii. Geniul care nu s-a lăsat convins că Aza nu mai e și a făcut tot ce i-a stat în putință să o regăsească. Aventura Azei începe în momentul în care ea a murit și a ajuns în Magonia…defapt nu a murit ci a fost salvată în ultima secundă de un echipaj din cer. O lume nouă în care oamenii călătoresc printre nori cu ajutorul corăbiilor, balenelor furtună (pentru camuflaj), liliecilor velă și cântecelor. Magonienii sunt niște ființe ce trăiesc în cer, sunt o specie hibridă între oameni și păsări, ce folosesc cântecul ca o magie care îi ajută să facă tot felul de lucruri. Fiecare magonian are o pasăre a sufletului și un anume partener ales. Problema e că nu îți poți alege pasărea sufletului, nici partenerul ci îți sunt desemnate. Aza va trebui să ducă o lupta grea între ceea ce este bine pentru toată lumea, oameni-magonieni, și ce implică datoria legăturilor de sânge și destinul. Stați liniștiți, Jason va trce printr-o mulțime de problem pentru a încerca să o vadă măcar o singură dată pe prietena lui... singura prietenă ce a avut-o vreodată, dar și singura persoană pe care o iubește. O poveste desfășurată pe două planuri, în care nu există neapărat un singur personaj principal ci două personaje care merg pe drumuri diferite, dar atât de aproape unul de celălalt încât ar fi aproape imposibil să nu ajungă să se intersecteze din nou. |
AuthorCititul e forma perfecta de relaxare fie ca sunt in sesiune sau vacanta. Nu las o zi fara sa citesc macar cateva pagini <3 Imi rezerv drepturile de autor la toate recenziile.
Librării onlineArchives
April 2019
|