Nr pagini: 800 (Ed. Nemira) An aparitie: 2018 (Ed. Nemira ) Nota mea: 10/10 După ce l-au învins pe hainul Blaine, aventurierii noștrii se confruntă cu mai multe probleme ... dar firul principal al narațiunii este circa 25% din întregul volumul. Am început în forță citind cartea în 3 zile – șocul mai mare a fost pentru mine. Cu toate că autorul de data aceasta nu s-a axat așa mult pe direcția Turnului, a făcut un lucru mult mai folositor cititorului. Am învățat o parte din instoria lui Roland (mai mult decât în volumul introductiv - Pistolarul): cum a devenit pistolar, cine a fost iubirea vieții lui și cum a început această obsesie de Turn. În acest moment sunt create două tabere a fanilor Turnului Întunecat: Prima tabără consideră cea mai slabă carte a seriei… ei nu văd rostul acelor “amintiri, dorind să ajungă cât mai repede la Turn (seamănă puțin cu Roland dacă e să ne gândim) A doua tabără consideră a fi cea mai bună carte de până acum (cel puțin); aici mă număr și eu. Turnul pot spune că a devenit o obsesie pentru mine, ajungând să mă atașez de personaje foarte mult și nu-mi vine să cred, dar am plâns puțin către sfârșitul cărții. Da… Stephen King a scris ceva emoțional nu doar tipicul de scris să ne de-a peste cap mintea. Trecutul lui Roland este o poveste extrem de complexă, dar frumoasă; cititorul poate vedea motivația pistolarului pentru a găși Turnul, și cum erau oamenii din Gilead și din Afiliație... Să numim tabăra această Jake – cei care văd informații folositoare din orice. Totodată, cititorii vor vedea din nou influențele lui Tolkien asupra autorului (plus o surpiză a "Vrăjitorului din Oz"). Am ajuns la volumul patru al seriei și îmi permit să spun că seria “Turnul Întunecat” este cea mai bună scriere a lui King! Iubesc personajele sale, aventura lui Roland spre Turn este din ce în ce mai palpitantă; când citesc oricât de mare este pauza dintre volume parcă o secundă nu le-am lăsat din mâna... seria asta are un loc special pentru mine, iar când va fi gata presimt un reading slump destul de lung și câteva lacrimi. Ca o paranteză… dacă doriți inspirație de muzică în timp ce citiți seria vă recomand “Temple of the King – Rainbow”. De fiecare dată când aud piesa la radio mi se derulează că un film povestea lui Roland și ajung să văd câmpul de trandafiri cu Turnul în mijloc. Vă recomand cu drag seria aceasta, iar un sfat ar fi să fiți cei din cea de-a doua tabără; să fiți că Jake, să adunați cât de multe informații puteți și să găsiți mereu context în care să le folosiți (nu doar în cartea această, ci peste tot, orice informație va va putea oferi un ajutor în lumea reală). Povestea a devenit extrem de complexă, citirorii din ce in ce mai curioși si mai nerăbdători.
0 Comments
Nr pagini: 440 (Ed. Art) An apariție: 2017 Nota mea: 10/10 O carte începută cu scepticism, dar care a devenit una din favoritele anului. Ove este un bătrânel morocănos care vrea să își facă revederea cu soția să cât mai promptă, dar acest lucru este imposibil datorită unor vecini noi. După inspecția sa zilnică din cartier, într-o zi mohorâtă de noiembrie Ove se va întâlni cu niște oameni extrem de sacaitori: “gravida” , “tolomacul” și fetițele lor. Viața lui Ove v-a lua o întorsătură de aproape 180 de grade, dar cu pași micuți. În tot acest timp niciodată nu a uitat de soția lui, mergând la ea după “programul” prestabilit și povestind ce s-a mai întâmplat. La început uram gravida și tolomacul…pur și simplu mă exaspera tupeul gravidei și cum îl “sălta” pe Ove cu orice lucru minor. Apoi, am înțeles acțiunile sale, iar pe Ove îl îndrăgeam din ce în ce mai mult. A durat ceva timp să scriu recenzia, având nevoie de timp să asimilez toată povestea. Nu credeam că mă voi atașa atât de tare de această carte. L-am iubit pe Ove la fel de mult ca pe restul personajelor și probabil ca restul cititorilor. Transformarea lui Ove a fost foarte interesantă... să mă explic: Ove – bătrânul cu fixurile sale despre ordinea și regulile cartierului, cel care te judecă dupa ce mașină conduci sau ce lucruri șți să faci pe lângă casă, bătăușul de clovni, zgârcitul, cel care a avut o viață extrem de grea și plină de necazuri, dar niciodată nu a dorit să facă vre-un rău cuiva; cel care și-a pierdut iubirea vieții sale și consideră că viața nu mai are sens fără “ea”… acesta a fost Ove cel vechi. Ove cel nou este un bătrânel căruia I s-a topit gheața de pe inimă, care a făcut eforturi de a accepta o pisică "defectă" și de a se împacă cu vechiul său prieten, cel care a început să își accepte vecinii și să o îndrăgească că fetița cea mică a vecinilor “sâcâitori”, bătrânelul care i-a transmis soției sale să îl mai aștepte puțin că mai are de rezolvat unele lucruri. O carte ce la început ți se va părea probabil “o prostie” și îl vei considera pe Ove un bătrân fără suflet și dus cu pluta… asta la început; apoi îți vei schimba părerea radical, vei ajunge să îl iubeșți pe Ove, iar după ce ai terminat de citit povestea te vei simți ca și cum cineva ți-a răpit ceva drag si îți vei simți inima sfâșiată. Nr pagini: 368 (Ed. Nemira) An aparitie: feb 2018 (Nemira) Nota mea: 10/10 După titlu, aveam imrpesia că va fi ceva despre călătorii în timp sau chiar oameni care pot opri timpul în loc, iar pământul este locul lor de joacă… aparent, aveam nevoie de puțin mai multă imaginație; Cum ar fi să poți trăi sute de ani, să treci prin războaie, dezastre naturale fără să pățești ceva, să te întâlnești cu Shakespeare, Căpitanul Cook, F. Scott Fitzgerald, să fi martor al progresiei umane (de la inventarea telefonului la apariția internetului și tot ceea ce îți poate oferi un singur “click”)? Dacă cineva ar veni să-mi spună că a trăit nu mai puțin de 439 de ani nu l-aș crede…și totuși e posibil să credem această ipoteză prin povestirile lui Thomas. Tom Hazard (o parte din numele real, pe lângă toate celelalte inventate pe parcusul anilor) suferă de o boală extrem de rară numită “Anagerie” – condiție ce îți permite să trăiești sute de ani, iar ca bonus bolile nu te pot afecta. După ce și-a pierdut soția, Tom a pornit în căutarea fiicei sale, care aparent suferă de aceeași “boală” și a fugit de acasă acum mult, mult timp. Anii treceau, iar Tom a descoperit că nu este singura persoană cu această condiție. Există o societate condusă (probabil) de cel mai bătrân “alba” (de la albatros, iar oamenilor simpli le spuneau “musculițe efemere”) care se ocupa de recrutarea noilor membri și îi ajuta să nu fie descoperiți. Aventurile sale de-a lungul anilor și fiecare “viață” le descoperim “săltător”. Autorul trece de la prezent la trecut, dar această trecere atât de bruscă nu este simțită în așa fel să-l incomodeze pe cititor. Finalul a fost frumos, deși m-am simțit oarecum deranjată de alegerea lui Tom în legătură cu profesoara de franceză. Partea ce m-a bucurat enorm a fost atunci când protagonsitul nostru a realizat că trăia în trecut și a decis să se concentreze pe viitor și ceea ce îl face fericit. Oamenii vin și pleacă, iar el rămâne mereu în urmă… acesta este probabil cel mai bun motiv să trăiască din plin o viață de “musculiță efemeră”: să iubească, să râdă, să plângă fără a se închide în sinea sa după regulile acelei societăți învechite. Trebuie să iubim viața fie că suntem “alba” sau “musculițe efemere”. Să ne iubim pe noi înșine, să avem grijă de cei dragi și să ne respectăm reciproc. Nu trebuie să regretăm unele lucruri din trecut… acelea nu le vom putea schimba, dar un lucru știm sigur: viitorul este acum! |
AuthorCititul e forma perfecta de relaxare fie ca sunt in sesiune sau vacanta. Nu las o zi fara sa citesc macar cateva pagini <3 Imi rezerv drepturile de autor la toate recenziile.
Librării onlineArchives
April 2019
|