Nr pagini: 530 (Ed. Albatros) An aparitie: 1970 (Ed. Albatros) Nota mea: 10/10 Ultimul volum este mai mult o cursă contra cronometru care m-a atins până în adâncul inimii... Această poveste atât de complexă îmi afirmă (din nou) cu tărie că autorii clasici sunt de ne-nlocuit și încă nu am găsit o poveste contemporană care să se ridice la aceste standarde! O poveste în care razi, plângi, te enervezi și vizualizezi fiecare tablou și personaj ca și cum ai fi și tu o mică bucățică în această poveste. Planul lui Aramis reușește împreună cu Porthos (schimbarea lui Ludovic al XIV-lea cu fratele sau geamăn, ținut ascuns la Bastilia în ultimii 7 ani, Fillip). Din păcate Fouquet îi da în vileag pe cei doi prieteni care au fost atât de loiali acestuia, iar Aramis este obligat să îl ia pe Porthos cu el și să fugă la Belle Île (loc unde Porthos va afla tot adevărul). Raoul, un tânăr extrem de viteaz, dar cu inima sfâșiată de fosta lui logodnică La Valierre, se hotărește în cele din urmă să plece în Africa la invitația Ducelui de Beaufort, condamnându-se astfel la o moarte sigură, fără nimeni drag în jurul său. Athos va rămâne singur, deoarece l-a trimis pe Grimaud cu fiul său. În tot acest timp D’Artagnan face tot posibilul să își salveze prietenii de la moarte, încercând să oprească asediul regelui la Belle Île. Din păcate până să reușească bravul căpitan al muschetarilor să câștige lupta cu regele, o tragedie se întâmplă. Aici va veni punctul în care cititorul care “a crescut” împreună cu acești bravi gasconi - începând de la acel duel triplu din prima parte a triologiei când aceștia, tineri fiind, îl făceau pe marele cardinal să tremure, apoi după două decenii s-au reunit și i-au arătat și lui Mazarin voința lor de fier și dragostea frățească ce este strâns legată, până în momentul în care ei vor fi despărțiți pentru totdeauna - cititorul va simți un gol în stomac, inima frantă, iar ochii nu îi vor ascultă îndemnul și lacrimile vor ieși în valuri mari. Un adevărat Hercule în carne și oase, un titan își va găși somnul etern sub niște stânci la Belle Île salvându-l pe Aramis și cele trei slugi. Cel mai deschis și bun la suflet dintre toți patru, are parte de un sfârșit brav, dar și după moartea acestuia se va vedea dragostea lui față de prietenii săi, mai ales de Raoul care îl consideră fiul lor. “—A murit că un câine credincios, care, după ce şi-a pierdut stăpânul, se întoarce să se stingă pe veşmintele lui.” Acest ultim lucru spus de D’Artagnan la moartea bietului Mousqueton care s-a stins la scurt timp după moartea stăpânului. Nobilul Athos se stingea pe zi ce trece fără prezența lui Raoul, dar într-o dimineață în urmă unei “viziuni” în care fiul îl chema cu el, întră Grimaud în camera sa. Vestea plecării fiului într-o altă lume l-a lăsat pe Athos câteva ore meditând, apoi cu zâmbetul pe buze și mâinile ridicate a spus ultimele sale cuvinte pe care le vom mai auzi vreodată “IATĂ, VIN!”. Aceste trei pierderi sunt extreme de dureroase pentru oricine a citit această seria și s-a îndrăgostit de personajele lui Dumas. Din păcate, acest chin al cititorului nu se închei aici; ci 4 ani mai târziu când Aramis cu D’Artagnan se vor întâlni pentru ultima dată. Căpitanul de mușchetari est trimis la război în Olanda, cucerind cetate după acetate că în cele din urmă să-și câștige bastonul de Mareșal al Franței. Această fericire nu va dura mult, deoarece inima acestuia va fi străpunsă de un glonte. Nu cred că este vreo persoană care să nu fi plâns la aceșt final tragic în care patru suflete unite “într-un singur trup” aici pe Pământ vor merge pe alt tărâm unde speranța este aceea de a se redevea. “Din cei patru viteji bărbaţi a căror viaţă am povestit-o aici, nu mai rămânea decât un singur trup. Cel de sus le luase la sine sufletele.”
1 Comment
Nr pagini: 223 (Ed. Scrisul Romanesc ) An aparitie: 2017 Nota mea: 10/10 Doresc să mulțumesc autorului pentru această surpriză minunată! A dat dovadă de mult curaj și ambiție ce l-a împins să scrie această triologie originală, în care subiectul morții nu este tabbu ci mai degrabă este convertit într-o poveste onorabilă a fiecărui artist în parte. Personal, mi se pare extrem de greu să reușești să te impui, mai bine zis să îți lași trupul pentru o scurtă perioada de timp acestor suflete, acordându-le asfel șansa la un ultim monolog. Probabil acesta este volumul meu preferat datorită faptului că îl cuprinde și pe Dostoievski - care este autorul meu preferat încă din adolescență. Eforturile autorului de a reda cât mai bine personalitatea fiecărui artist nu este în van; acele schimbări de “nuanță” de la un artist la altul se simt, iar limbajul și modul scrierii este atât de natural încât cititorul poate considera că este o “mini autobiografie”. Cum spuneam despre primele două cărți legat de acea cameră minunată care se schimbă în funcție de perioada și personalitatea artistului, ne vom afla și acum în același loc, dar pentru ultima dată probabil. De data aceasta îi vom ascultă pe Eminescu, Molière, Byron, Toulouse-Lautrec și Dostoievski; dar nu îi vom asculta doar ci vom vedea și filmul vieții lor cuprinzandu-le slăbiciunile, inspirația, dar și viciile lor. Numele acestor artiști este imposibil de a nu fi recunoscute. Ceea că mi-a plăcut mult la aceste monologuri, este faptul că autorul nu a încercat să “îndulcească” sau să schimbe cu ceva istoria. Acești artiști care au rămas în istorie lăsând o comoară valoroasă generațiilor noi, nu au fost perfecți sau extrem de bogați în timpul vieții; majoritatea au murit în sărăcie și abea după trecerea acestora în neființă au devenit celebri. Se citește extrem de ușor, dar la fiecare artist în parte recomand să faceți o scurtă pauză pentru a reflecta puțin la monologul precedent. Literatura a avut nevoie de această triologie cu totul specială, din care oricine poate învăța câte ceva! Voi lasă mai jos câteva citate: “Deci, poezia este o expresie mai inteligntă, mai subtilă și mai artistică de comunicare a unor diverse mesaje, idei sau sentimente ale autorului. Dacă cineva înfruntă dificultăți în descifrarea lor înseamnă că nu este suficient de dotat intelectual pentru arta poetică. Ceea ce nu constituie însă vreo culpă sau o tragedie, întrucât nu toți avem aceleași înclinații, gusturi și înzestrări artistice sau spiritual!” - Eminescu “Pentru un actor și dramaturg ca mine, să mori în timp ce joci pe scenă în propria piesă este nu doar o onoare, ci și o plăcere.” - Molière “Concluzia mea este că prietenia se poate transforma în dragoste, dar dragostea, atunci când se sfârșește, nu mai poate reveni la prietenia inițială.” - Byron “Trebuie să știi să te suporți pe tine însuți. Dacă nu, trebuie musai să inveți, căci viața nu te menajează!” - Toulouse-Lautrec “Căci o viață fără visuri este la fel de săracă precum un somn fără vise” - Dostoievski “Omul neînsuflețit de nici un tel, de nici o speranță, se preschimbă adesea într-un monstru.” - Dostoievski Nr pagini: (Ed. Albatros) An aparitie: 1970 (Ed. Albatros) Nota mea: 10/10 Cititorul va ajunge la momentul în care regele i se va părea un om slab de caracter, necinstit, care îl trimite în exil pe Braglonne pentru a-i fura logodnica - domnișoara de La Valliere. Dacă în cel de-al doilea volum am avut o prezntare mai pe larg a “interiorului” curții regelui Ludovic al XIV-lea, în cel de-al treila volum avem prezentat foarte detailat idila dintre rege și nouă lui amantă - întâlnirile secrete, La Valiere ajunge să fie detestată și a fost aproape alungată de DOAMNA (cumnata regelui), iar Saint Aignan face multe sacrificii de dragul regelui, Montalais și Malicorne încep să își pună planurile în aplicare (încercând să manipulze pe cât se poate de mult regele). Un episod foarte interesant este momentul în care cititorul este pe punctul de a afla un secret ținut ascuns mai bine de douăzeci de ani; secret care se află la Bastilia, iar Aramis va dori să îl scoatala iveală. Bravul Athos îl va înfrunta pe rege, ajungând să își rupă spada în fața acestuia pentru faptul că fiul său a fost trimis în Anglia, prilej de care Ludovic al XIV-lea se folosește pentru a-i fura logodnica. Săracul Raoul este chemat în Franța de către De Guiche și DOAMNA, moment în care acesta îi va surprinde pe cei doi îndrăgostiți în camera domnișoarei; tânărul nostru va afla tot secretul din gura DOAMNEI, iar singura lui consolare este suportul de care are parte din partea tatălui său și nu numai. După înfruntarea muschetarului cu regele, D’artagnan este trimis să-l ducă la Bastilia pe bravul Athos, dar aceștia se vor opri la închisoare doar pentru un ospăț deoarece D’Artagnan va ajunge să-și dea aproape viața pentru libertatea prietenului său. Dacă tot am vorbit câte ceva despre cei trei prieteni, nu voi uita să mentionez și de al patrulea - Porthos. Cu toate că uriașul nostru are puțin peste 50 de ani, nu și-a pierdut pentru nici o clipă acea forță supraomnească din tinerețe, când a luptat la Fronda. Din păcate a rămas la fel de lăsat pe dinafară și se ia după prietenii săi. Este un volum care ne oferă răspunsul la întrebări care ni le pusesem de la începutul acestei povestiri și începem să intrăm în acea stare de suspans datorită faptului că am “scăpat” de foarte multe din problemele curții. Nr pagini: 532 (Ed. Albatros) An aparitie: 1970 (Ed. Albatros) Nota mea: 10/10 Volumul al doilea începe cu misiunea pe care Ludovic al XIV-lea a însărcinat-o lui D’Artagnan. Această misiune ne va oferi șansa să îi revedem pe Aramis și Porthos într-un plan mai detailat; totodată este misiunea care îi va aduce lui D’Artagnan brevetul de căpitan al muschetarilor. Dacă cititorul își reamintește de volumele intitulate “După 20 de ani”, aveam de-a face cu două tabere: prima formată din Aramis și Portos împotriva regalității, iar a doua formată din D’Artagnan și Athos de partea regalității (+Raoul în această serie); istoria se repetă și acei patru prieteni de nedespărțit vor ajunge să lupte pentru cauze diferite cu toate că sufletele lor vor rămâne unite indifferent de situație (o singură inima bate în loc de patru). Totuși, ca de obicei problema este comunicarea acestora - Aramis rămânând la fel de tainic, Porthos ascultă de sfaturile lui Aramis fără a scăpa o vorbă, iar D’Artagnan, ‘vulpea șireată’ încearcă prin orice mijloc să-i descoase pe cei doi nebănuind ce scop urmăreau în planul lor. Moartea cardinalului și restaurarea regelui Carol al II-lea al Angliei pun amprenta consecințelor în acest volum. Domnul Foquet, vistierul regelui, se luptă din răsputeri pentru a-i oferi regelui banii necesari ori de câte ori acesta îi cere - în secunda în care nu i-ar mai putea oficia cerințele suveranului, va pierde în favoarea lui Colbert (mâna dreaptă a răposatului cardinal care a fost oferită drept “moștenire” regelui). O altă idee semnificativă este momentul in care Franța face pace cu Anglia prin căsătoria DOAMNEI (sora lui Carol al II-lea) cu DOMNUL (fratele mai mic al regelui Franței). Această căsătorie are și consecințe deoarece, DOAMNA dă prilejul mai multor domni de a-i face curte ajungând până la însuși regele Ludovic al XIV-lea. Toate aceste lucruri sunt prezentate mult mai pe larg în acest volum, inclusiv logodna de care regele Franței s-a împotrivit pe bună dreptate (*acest lucru cititorul îl va vedea puțin mai târziu și va putea judeca de cuvință* logodna lui Raoul de Bragelone cu domnișoara de La Valliere); această logodnă interzisă și timpul lăsat până să accepte regele va duce la destăinuiri foarte importante care vor risca un conflict de mari proporții și va pune în pericol coroana Franței Nr pagini: 230 (Ed. Librex) An aparitie: 2017 (Ed. Librex) Nota mea: 10/10 În primul rând doresc să mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit și cu această ocazie să o felicit pentru această poveste minunată! Pot numără pe degete câți autori contmporani m-au impresionat și au reușit să mă facă să “simt” cartea; inițial credeam că va fi o poveste cliseica cu acel început trist și înduioșător... apoi am început să urăsc personajul principal, Elena - care 5 ani mai târziu de la împrăștierea virusului ajunge să conducă baza și aparent să arate ca un ultim tiran de ne-nduplecat. Cu apariția lui Vlad și a surorii sale, ura mea față de Elena creștea - aveam o vagă impresie că “relația” mea cu acest personaj va fi una de “love-hate”. Încetul cu încetul, acțiunile Elenei se dovedesc a fi întemeiate și spre binele oamenilor din adăpost. Raidurile din ce în ce mai dese cu riscul de a pierde oameni în lupta cu paraziții era vitală pentru bază (lipsa alimentelor, a medicamentelor, combustibilului și nu numai era din ce în ce mai mare). Vlad este un frate care ar da tot ce are pentru binele surorii sale mai mici, Vanessa. Lupta între el și Elena nu este decât “opera” lui Sorin - fostul conducător al bazei și cel care o salvase pe Elena cu 5 ani în urmă când logodnicul ei a fost infectat, iar ea a trebuit să facă cel mai greu lucru din viața sa. Adevărata luptă pentru supraviețuire începe în momentul în care secretul Elenei este descoperit, iar ea va trebui să decidă cine va merge în Zona Zero și cine va fi condamnat pieririi (singurul loc unde virusul nu a ajuns și de unde în câteva zile se vor trimite bombe pentru a neutraliza paraziții). Sunt atât de multe de spus despre această continuă lupta pentru supraviețuire încât nu mi-ar ajunge timpul. După atâtea cărți “OK” citite în ultimul timp sau chiar dezamăgitoare, am găsit o carte care îmi dă speranțe că literatură română contemporană evoluează spre bine și putem găși autori buni ce merită să fie promovați! Urmează în curând achiziționarea celui de-al doilea volum. |
AuthorCititul e forma perfecta de relaxare fie ca sunt in sesiune sau vacanta. Nu las o zi fara sa citesc macar cateva pagini <3 Imi rezerv drepturile de autor la toate recenziile.
Librării onlineArchives
April 2019
|